Providență supranaturală

O, Tată, mărețe sunt căile Tale. Cât de intimă este atingerea Ta. Cât de pline de înțeles sunt tiparele Tale. Ne-ai arătat ceva, ceva măreț, o descoperire care schimbă viața.

Îmi îngădui să-ți împărtășesc, ție, cititorule, ce a făcut El? Îmi îngădui să-ți pun o întrebare, ca să poți trăi descoperirea acestei taine?

Cum faci un om nesigur pe sine, care a simțit respingerea toată viața lui, să-și lase deoparte nesiguranța? Nu încă; mai este ceva. Omul acesta și-a petrecut toată viața satisfăcându-și propriile nevoi și apărându-se ori de câte ori nu era întărit sau simțea că este respins de alții.

Să punem întrebarea din nou, altfel spus. Cum faci dintr-un om, unul care nu putea primi respingerea sau dezaprobarea într-un chip pozitiv, un om sigur pe sine și încrezător?

Răspunsul: îl închizi într-o închisoare și faci ca aproape toți cei pe care-i cunoaște să-l acuze de rău. Și apoi faci în așa fel încât să nu poată răspunde în niciun chip acuzațiilor. Așa este, fără telefon și fără vizite personale, absolut niciun contact. Îi înăbuși orice putință de a se apăra. Pur și simplu îl lași să audă acuzațiile, fără nicio putință de a răspunde. Stai deoparte și-l privești în chin desăvârșit, luni de zile.

Apoi, dintr-odată, retrăiește durerea copilăriei și amintirile că n-a fost niciodată destul de bun. După aceea vine o înviere, aproape ca o naștere; este întins, răsucit, împins și strâns; e o scenă însângerată. Întocmai ca încordarea de pe fața unui nou-născut; pare foarte dureroasă.

Dacă i-ai putea vedea durerea, ai cunoaște adevărul, dar durerea este ascunsă; n-o va vedea nimeni.

Pe măsură ce trece timpul, vezi cum se așază o liniște, ceva nou, care n-a existat niciodată până atunci. Acest loc de liniște n-a putut veni decât prin durerea silită, durerea silită, rânduită de Yahweh. Vezi o zidire nouă cum se formează. Descoperirea pătrunde înăuntru. Dacă ar putea ajunge la tine, l-ai auzi pe cel sfâșiat spunând: „Am făcut tot ce am putut. Am avut gânduri bune. Am greșit. Asta-i tot ce pot oferi acum.”

Dar acuzatorii nu s-au oprit. Mai multe jigniri, mai multe acuzații. Și o lucrare împotrivitoare supranaturală nu-i va da voie să se apere. Doar ce-l acuză are voie să rămână.

Încă în canalul nașterii duhovnicești, acesta pe care într-o zi îl vor crede, deocamdată nu poate decât să se supună apăsării, apăsării împotriva a tot ce strigă după apărarea de sine.

Și apoi, o descoperire nouă: „Doar ce gândește Tatăl despre mine contează; nu voi mai cumpăra dragoste. Acum îmi este atât de real. Știu că sunt încă tânăr, dar în sfârșit înțeleg dragostea Lui. Mă simt nou, proaspăt și primit. Fiindcă El zice așa, am valoare.”

Așa că acum poți recunoaște acest tipar mărinimos al lui Yahweh. Închis într-o închisoare, El eliberează un om. Încă în închisoare, dar liber.

Și îți împărtășesc ție, cititorule, lacrimile mele, lacrimi chiar în clipa aceasta în care scriu. Îți scriu în timp ce strig cu sufletul meu. „Doar Tu, Yahweh; doar Tu ai putut face aceasta. Doar Ție Ți-a păsat destul ca să faci aceasta. Doar Ție Ți-a păsat destul ca să mă rănești, ca să mă poți vindeca. Doar Tu; doar Tu! Tu ai făcut aceasta; Tu ai făcut aceasta! Văd un Tu nou!

Din dragoste M-ai frânt; și apoi a venit vindecarea supranaturală. O întreagă viață de durere pleacă. Yahshua, Te iubesc pentru ce ai făcut. Sângele Tău vărsat lucrează; curăță cu adevărat. Durerea pleacă, iar dragostea îi este răsplata.”