Iată-Te

Mesia în voi, nădejdea slavei. (Coloseni 1:27)

Când întâlnești un om și îi cercetezi fiecare cuvânt, nu ar trebui să dureze mult până se poate face o determinare. Fiecare cuvânt nesăbuit reduce posibilitatea; fiecare rostire nestăpânită micșorează probabilitatea ca pomul lui („adevărul”) să aducă roadă bună.

După ce asculți? Fiecare cuvânt trebuie să se alinieze cu cuvântul lui Yahweh (acel grai despre care am vorbit recent, în #351). Mosheh a spus, iar Yahshua a fost de acord: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura Celui Atotputernic.” (Deuteronomul 8:3 și Matei 4:4) Când oamenii trăiesc, sau nu trăiesc, după cuvintele lui Yahweh, „Îi veți cunoaște după roadele lor.” (Matei 7:16)

Poți deosebi cu ușurință calitatea roadei, pentru că ea este determinată de cuvintele rostite adesea. Din păcate, de cele mai multe ori e nevoie doar de câteva cuvinte, poate nu mai mult de o propoziție sau două, ca să discerni că roada este de calitate slabă. Orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele... (Matei 7:17-20)

Și astfel asculți cu urechi duhovnicești. Filtrezi cuvintele oamenilor prin glasul Tatălui și prin cunoașterea Cuvântului Lui, prin cunoașterea lui Yahshua și a Scripturilor.

Cu fiecare persoană nouă pe care o întâlnești, privești și asculți: „Simt oare dorința mea de a ști dacă Tu ești în ei, Tată? Te pot auzi ei? Atât de mulți pretind că vorbesc în numele Tău, Abba; tânjesc să-i întâlnesc pe cei care chiar o fac.”

Fiecare ocazie nouă este ca o căutare a mărgăritarului de mare preț (Matei 13:45-46). Ascult glasurile lor, dar sursa cuvintelor mă interesează cel mai mult. Și cu fiecare cuvânt pe care îl aud, îmi amintesc de făgăduința Lui: „Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7:20)

Dorințe arzătoare mă ard pe dinăuntru: „Unde sunt ei, Tată; unde sunt ceilalți ca mine, cei care Te-au văzut și Te-au auzit, cei care Te cunosc?” Mă rog fierbinte și mă bucur împreună cu Tatăl în aceste momente.

În singurătatea mea strig: „Copacii vorbesc pentru Tine; și vântul șoptește despre Tine. Pe măsură ce soarele răsare și apune, culorile strălucitoare strigă prin nori: «Nu Îl laudă oare frumusețea noastră pe Cel Preaînalt?»” Nici eu nu pot tăcea; dacă aș tăcea, ar striga pietrele. (Luca 19:40)

Visez să-L găsesc pe El în altcineva, în cuvintele lor. Visez la ziua în care măcar un suflet va vorbi, iar în timp ce ascult, cuvintele exprimate și propozițiile alcătuite îmi vor înțepa conștiința. Gânduri vor țâșni din sufletul meu: „Iată-Te, Tată. Iată-Te.” Și Te voi îmbrățișa în frații și surorile mele.

Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună! (Psalmii 133:1)