Dar eu n-am știut

Dacă toată comunitatea lui Israyl păcătuiește fără voie și face ce este oprit în oricare din poruncile lui Yahweh, chiar dacă comunitatea nu este conștientă de faptul acesta, când își vor da seama de vina lor și păcatul pe care l-au săvârșit va fi cunoscut, adunarea trebuie… (Leviticul 4:13-14)

Când își vor da seama de vina lor? Erau vinovați chiar cât timp încă nu știau că păcătuiseră? Răspunsul este evident, și ispășirea era cerută; „adunarea trebuie…”. Da, chiar și pentru păcatele lor fără voie, de care nu erau conștienți, trebuiau să aducă o jertfă.

Pentru tine, ale cărui păcate au fost răscumpărate prin sângele Mielului, cum răspunzi? Îți aperi faptele? „Dacă n-am știut, cum pot fi pedepsit pentru asta?” Sau te pocăiești?

Cei maturi cunosc răspunsul corect. „De aceea, ești fără cuvânt de apărare, omule…” (Romani 2:1) Ei sunt cei care se pun de acord și spun: „Niciun păcat nu este acceptabil, nici chiar în neștiința mea.” Ei preferă să se cerceteze pe ei înșiși decât să respingă răspunderea. „De ce n-am știut?” mai degrabă decât „Nu este vina mea.”

Aici se ascunde o mare parte din problema adânc înrădăcinată în trupul lui Mesia. De ce nu știm și ce se poate face în privința aceasta? Expresia smerită a lui Shaul ar putea deține cheia care descuie răspunsul pe care îl căutăm. „Fraților, eu nu socotesc că l-am prins încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a Celui Atotputernic, în Mesia Yahshua. Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Cel Atotputernic vă va lumina și în privința aceasta.” (Filipeni 3:13-15)

Dacă te oprești la „eu nu socotesc că l-am prins încă…”, atunci vei călări pe această scuză la nesfârșit. Din păcate, această neștiință a devenit infestarea acceptată dinăuntrul trupului. Vindecarea este să recunoști cu smerenie unde te afli și să „alergi spre țintă, pentru premiul chemării cerești.”

Maturitatea necesară ca să alergi spre această chemare înaltă — crezi că este exclusivă, sau este o alegere? Ești dispus să stai liniștit și să lași Duhul să descopere cum abordarea ta față de păcat răspunde la această întrebare?

Cuvântul spune „Aleargă mai departe”, așa că pare că implică o anumită răspundere și un efort personal. Poți fi de acord cu el: „Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți”; sau poți argumenta: „Dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Cel Atotputernic vă va lumina și în privința aceasta.” Dar fii avertizat, descoperirea nu va fi plăcută!

În cele din urmă, maturitatea aduce pace și rezolvare. Dacă ești sincer cu tine însuți, vei recunoaște că, chiar dacă n-ai știut, tot ești responsabil pentru faptele tale. Cei maturi încetează să-L mai întrebe pe Yahweh în zadar. Aceasta este mentalitatea celui matur; dacă Yahweh spune că cei neștiutori sunt totuși vinovați, atunci vinovați sunt.

Dacă tu ești acesta, singurele întrebări rămase sunt: „Te vei pocăi, și ce vei face ca să te păzești să nu mai faci același lucru din nou?” Nu fi „omul deșert” care va suferi o mustrare aspră.

Tot ce ai nevoie să știi este disponibil dacă alergi mai departe. „El” dinăuntrul tău garantează acest lucru. Pentru cei care se pocăiesc și își asumă răspunderea, sângele Mielului a rezolvat toată vina și tot păcatul; vai de omul care continuă în vina lui. Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți. (Evrei 10:26-27)