„Toți suntem păcătoși!” Slujire sau lovitură de moarte?

Pui de năpârci! Cum ați putea voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura. (Matei 12:34)

Cu fiecare vorbă, se dă la iveală o stare de gând. Ce este în tine va „da pe dinafară” în cele din urmă din tine. Orice se plămădește în inimă izbucnește într-un final în cuvinte rostite. Am cercetat de curând că „omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” (Luca 6:45) Gândurile tale lăuntrice, adică starea ta de gând, sunt mereu oglindite de felul cum vorbești. Da, într-adevăr, cuvintele tale dau pe față intenția minții tale, căci din prisosul inimii tale vorbește gura ta. Ești o năpârcă, sau scoți lucruri bune?

Dacă crezi că nu ești vrednic de iertare; că povara păcatului tău personal este copleșitoare; și că răscumpărarea nu este cu putință; ție îți spun: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Cel Atotputernic!” (Romani 3:23) și: „Pe când eram noi încă păcătoși, Mesia a murit pentru noi.” (Romani 5:8) Acesta este leacul duhovnicesc menit să aline sufletul care suferă și este smerit. Smerenia este motivul pentru care aceste cuvinte pătrund cu adevărat în cugetul păcătosului. Sufletul smerit știe că are nevoie de un leac și prețuiește faptul că adevărata pocăință aduce iertare. Inima lui este coaptă să scoată lucruri bune.

Totuși, dacă continui să păcătuiești și îți îndreptățești faptele cu scuze și minciuni ca „Toți suntem păcătoși!”, „Sunt acoperit de sânge!” și „Nimeni nu e desăvârșit!”, păcatul nu doar că a stat la ușa ta (Geneza 4:7), ci și-a făcut loc până în cotloanele adânci ale minții tale conștiente și subconștiente, și a preluat stăpânirea. Păcatul tău îi spune de fapt lui Mesia: „Ascultă, dacă Tu ai murit pentru toate păcatele mele, atunci adaugă și pe acesta la listă; e acoperit!” Aceasta este cu adevărat o minte trufașă, lipsită de cucernicie și îngâmfată. Căci dacă păcătuim de bunăvoie după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unei mânii care va mistui pe potrivnici [gândurile mânate de eu]. (Evrei 10:26-27)

Care stare de gând locuiește în tine? Cât de departe vei împinge harul lui Yahweh? „Dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult…?” (Romani 5:20) Poți împinge atât de departe încât să nu-ți mai fie îngăduit să te întorci? Răspunsul e simplu; răspunsul e din Scriptură. „Ce vom zice atunci? Să stăruim în păcat, ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el?” (Romani 6:1-2)

Există doar Lumină și întuneric, preaiubitule. La Tatăl luminilor (luminările desăvârșite ale minții) nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. (Iacov 1:17) Nu există arii cenușii (compromise) (planuri de gândire) în Împărăția Lui. La sfârșit, în destinul tău veșnic, ești fie Lumină, fie întuneric. Nimic la mijloc nu există.