Moartea celui neprihănit

Balaam a înțeles că, chiar dacă ar fi fost nevoie de moarte ca să ai parte de făgăduințele lui Israyl, era o moștenire vrednică de râvnit.

„Cine poate număra urmașii lui Iacov, mulți ca pulberea?
Cine poate număra fie și a patra parte din poporul lui Israyl?
Să mor de moartea celor neprihăniți și sfârșitul meu să fie ca al lor!” (Numeri 23:10)

Balaam a înțeles că cei aleși să devină moștenitori ai numelui „Israyl” moșteneau ceva mai mare decât un pământ; el vedea veșnicia.

Făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost dată prin lege, ci prin neprihănirea venită din credință. (Romani 4:13) Căci nu toți cei ce se coboară din Israyl sunt Israyl. Copiii firii pământești nu sunt copii ai Celui Atotputernic, ci copiii făgăduinței sunt priviți ca sămânță. (Romani 9:6, 8)

Cine sunt copiii făgăduinței; cine este atunci Israyl? Israyl: cel care biruie sau învinge împreună cu Cel Puternic. Ce moștenire! Balaam privea cu ochi profetici, nu doar cu ochi firești. Nu era o simplă ocrotire lumească ce-l inspira, ci făgăduința moștenirii lor veșnice.

Da, ceea ce Balaam a văzut în duh profetic era moștenirea celor care aveau să umble cu Yahweh prin sângele vărsat (puterea de viață) al lui Yahshua. Și el a mărturisit că ar muri cu bucurie pentru ea. „Să mor de moartea celor neprihăniți și sfârșitul meu să fie ca al lor.” Îți poți imagina? Era ca și cum ar fi putut spune: „Căci [eu] am murit, și [viața mea] este acum ascunsă cu Mesia în Cel Puternic.” (Coloseni 3:3)

Israyl era un popor ocrotit și călăuzit în chip supranatural, cu un destin de invidiat. Erau binecuvântați la intrare și binecuvântați la ieșire (Deuteronomul 28:6). Balaam a spus: „Iată un popor care locuiește deoparte și nu este pus în rândul neamurilor.” (Numeri 23:9) Da, sunt un popor ridicat atât de sus, încât nu sunt puși în rândul neamurilor. [Ei] sunt un neam ales, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul pe care Cel Atotputernic Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca [ei] să vestească laudele Celui ce [i-a] chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1 Petru 2:9) Iar „ei” înseamnă „tu”!

Îți este inima mișcată ca a lui Balaam? Ești la fel de entuziasmat de moștenirea ta pe cât Balaam o râvnea? Umbli tu în plinătatea recunoștinței pe care ar trebui s-o ai, primind un dar atât de măreț, gata să mori pentru el?

Fii sincer; dacă știi că ai o apreciere diminuată pentru ceea ce ți-a fost oferit prin sângele vărsat al lui Yahshua, poate ar trebui să vii gol și descoperit înaintea Tatălui. Poate ar trebui să cauți iertare pentru că ai trăit ca un sărman, când de fapt ai sânge împărătesc (sfânt) — putere de viață — curgând prin venele tale (căile gândirii). Sau poate ești în pericol să-ți pierzi identitatea moștenită pentru că, la fel ca Balaam, doar pretinzi disponibilitatea de a muri pentru ea, dar te împotrivești morții adevărate necesare ca s-o dobândești.

Cuvintele lui Balaam și adevărata intenție a inimii lui nu s-au contopit niciodată, iar acesta a fost un blestem pentru el (Deuteronomul 23:5, Iuda 1:11, Apocalipsa 2:14). Călătoria spre bogății începe în minte. Ia-ți timp astăzi să cugeți la moștenirea ta. Trebuie mai întâi să crezi că ești de neam împărătesc ca să devii de neam împărătesc.

Iar demnitatea împărătească presupune stăpânire; Yahweh cere mult de la conducătorii Săi. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult, și cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult. (Luca 12:48) Conducătorii trebuie să înțeleagă și că sunt chemați să se închine în văi, la fel ca pe piscuri de munte.

Îmbrățișează-ți moștenirea și, ca Solomon, roagă-te: „Dă-mi înțelepciune și pricepere, ca să pot povățui pe poporul acesta, căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, care este așa de mare?” (2 Cronici 1:10) Apoi, ia-ți partea ce ți se cuvine și bucură-te de ea. Bucură-te, îți spun, bucură-te!