Iubire firească

Abba, cât de mult tânjesc ca dragostea mea pentru Tine să devină firească. Tânjesc ca ascultarea mea în laudă și închinare să devină ca respirația pentru mine, ca oxigenul. Flămânzesc ca dragostea mea să fie neîncetată, să devină acel lucru la care nu mai trebuie niciodată să mă gândesc în mod conștient. Fie treaz, fie adormit, ea să fie acolo.

Este oare pentru că nu Te putem vedea că această dragoste pe care o căutăm cere atâta strădanie? Este oare pentru că dorim propria noastră cale mai mult decât a Ta? Este oare pentru că moartea Fiului Tău nu ne e reală în inimă și suflet? Te ferești oare de noi cu bună știință? Deși sângele vărsat al Fiului Tău dă viață tuturor celor ce cred, tratăm oare această realitate cu ușurătate?

Iată ce știu, Tată; iată ce trebuie să mărturisesc: sunt întristat de cât timp trebuie să dedic doar ca să cred că fiecare cuvânt pe care-l rostești este adevărat, și că se aplică vieții mele! Și că cuvântul Tău mă va duce cu adevărat în locurile mai înalte. Doresc să trec la acest nivel de credință, Tată. Doresc o ascultare care duce la o teamă sănătoasă, admirație, încredere și dragoste. Rugăciunea mea este ca eu să dobândesc toate aceste însușiri față de Tine, Tată, și ca ele să fie tot atât de firești ca respirația.

Am încă o mărturisire, Abba. După atâta căutare și atâta strădanie ca să Te găsesc, mă întreb; oare am trecut chiar pe lângă Tine fără să Te văd? Fac eu prea multă strădanie și nu mă odihnesc destul? Știu eu cum să primesc dragostea Ta, Tată? Sunt eu nedispus, din motive dincolo de nivelul conștient, să primesc dragostea Ta?

Mărturisirea mea este aceasta; nu știu răspunsul la aceste întrebări, Tată. Nu știu de ce nu-mi pot umple existența cu Tine. Mă întreb, uneori, dacă Te ascunzi de mine. Nu în felul în care s-ar ascunde un hoț, ci ca un Tată care abia așteaptă să sară afară și să strige: „Iată-Mă. Sunt real. Sunt cu adevărat aici pentru tine.”

Doresc asta, Tată. Dacă greșesc, corectează-mă ca să Te pot găsi. Mă cunoști; știi de ce strig către Tine. Dacă sunt neliniștit, este din pricina Ta. Dacă îmi pierd somnul, este pentru că mă gândesc la Tine.

Poate, dacă pot să-Ți cer asta; am putea avea o limbă a noastră, specială, prin care să Te aud și să comunic cu Tine. Știu că Cuvântul Tău spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu; și Eu le cunosc, și ele vin după Mine.” (Ioan 10:27) Ajută-mă să cred că aceasta înseamnă că pot comunica cu Tine fără nicio îndoială, fără nicio ezitare rămasă pentru totdeauna? Să fie ceva intim, puternic și sigur? Să fie ca respirația mea?

Mi-ar plăcea asta, Tată. Las această cerere la picioarele Tale. Așa să fie.

Cine nu iubește n-a cunoscut pe Cel Puternic; pentru că Cel Puternic este dragoste. (1 Ioan 4:8)