Când ne ridicăm mâinile

Când ne ridicăm mâinile spre Tine, Abba, ce intenționăm noi de fapt? Ne închinăm oare? Vorbim serios? Este cu putință să fim plini de temeri și îndoieli, și totuși să ne închinăm? Primești Tu închinarea unor oameni care se îndoiesc? Cum putem spune că ne închinăm și Te adorăm, dar nu ne încredem în Tine?

Foarte puțini dintre copiii Tăi trăiesc o viață plină de putere și har. Este oare de aceea că își ridică mâinile spre Tine? Încearcă ei să tragă în jos ceva de la Tine, ceva ce le lipsește profund? Te întreb din nou, Abba; cum putem noi să Te închinăm, dar să nu ne încredem cu adevărat în Tine? Găsește-mi omul care spune că o face. Da, Fiul Tău este măsura noastră de comparație.

Câți ridică mâinile cerșind milă? Acesta pare un motiv potrivit ca să ridici mâini sfinte. Este aceasta închinare, Tată? Pare mai degrabă disperare. Este disperarea putere, Tată?

Credem noi cu adevărat că Yahshua a murit pentru noi? Uneori, în mod ironic, pare mai ușor de crezut că a fost pentru Avraam, Moise sau chiar Pavel. Este cu adevărat pentru noi? Unde sunt cei unși de atingerea Ta, Tată, cei care și-au pierdut viața și Te-au găsit pe Tine? Sunt atât de puțini. De ce, Abba? De ce? Promisiunile Tale sunt pentru toți cei care spunem că credem, nu-i așa?

Iartă-ne pentru mesajul contradictoriu pe care îl transmitem, ridicând mâinile cu îndoială în inimă. Ajută-ne să credem, să credem în promisiunile Tale prin Fiul Tău și prin Ruach al Tău (Duhul). Dă-ne credința unui grăunte de muștar, Abba (Matei 13:31-32, 17:20). Naște credință în noi, Tată, o credință adevărată. Fă-o reală pentru noi, ca să putem muta munții (Marcu 11:23). Pregătește-ne inimile (mințile) ca să suferim bine pentru ea.

Ajută-ne să murim față de „sine”, ca să putem aduce o închinare adevărată, de dragul închinării înseși, și de asemenea pentru cei care se întreabă despre credința tuturor celor ce spun că cred ceea ce propovăduiesc cu atâta pasiune și, pe cât se pare, afirmă atât de puternic.