Deși Mă Îndoiesc, Totuși Voi Crede

Toate tainele vieții pot fi rezumate într-o singură idee—credința! Ne încredem noi cu adevărat în Creatorul nostru? Îl luăm noi cu adevărat pe cuvânt? Am făcut noi trecerea de la cunoștința minții la credință, la lucruri dincolo de înțelegerea noastră? Cu alte cuvinte, am trecut noi de la crezul posibil la fapta precisă?

Dacă L-am crede cu adevărat pe Creator, dacă L-am lua cu adevărat pe cuvânt, n-am mai avea niciodată teamă, n-am mai pierde niciodată bucuria, și nu ne-am mai îndoi niciodată.

Vă cunosc de ani de zile, frații și surorile mele. Calea omului este în voi. Da, îmi spuneți că credeți, dar nu vă cred. Nu mai pot. Credința voastră nu v-a lăsat să treceți dincolo; nu a devenit credință în lucrare. Nu mai pot trăi cu o credință ca aceasta; trebuie să cred mai mult decât atât.

Mintea mea este concentrată pe un singur gând. „S-a îngrijorat vreodată Yahshua de ceva? S-a îndoit vreodată de bunătatea absolută a Tatălui?” Nu! Nu! Nu este răspunsul; iar asta înseamnă că, în grădină, când ar fi putut fi ispitit să se îndoiască, a luptat prin asta înainte ca îndoiala să se poată arăta.

Și eu trebuie să pășesc, nu, de fapt să sar dincolo, în acest loc, și recunoașterea îndoielii mele mai întâi este singurul mod de a ajunge acolo. Știu în mintea mea că numai căile Lui aduc viața la care sunt chemat; acum trebuie să pun fapta pe lângă credința mea.

Te rog, naște în mine credință adevărată, Tată. Vreau credință în forma ei cea mai pură, credință care lucrează. Numai Tu îmi poți arăta că tot ce spui este adevărat. Arată-mi că totul e adevărat, Abba. Arată-mi ce vei face pentru cel care vrea cu adevărat să creadă, cel care vrea să-și vadă credința împlinită.