Calea Robului

Dacă cumperi un rob evreu, el să-ți slujească șase ani. Dar în al șaptelea an să iasă slobod, fără să plătească nimic. Dacă a venit singur, singur să iasă; dacă avea o nevastă, nevasta lui să iasă împreună cu el. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, și ea i-a născut fii sau fiice, femeia și copiii ei să fie ai stăpânului, și numai bărbatul să iasă slobod. Dar dacă robul zice: „Îmi iubesc stăpânul, nevasta și copiii și nu vreau să ies slobod,” atunci stăpânul lui să-l aducă înaintea judecătorilor. Să-l apropie de ușă sau de stâlpul ușii, și stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, și robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. (Exodul 21:2-6)

El știa ce înseamnă libertatea. Însemna că exista o singură cale în toate lucrurile, și aceea era calea Tatălui, Stăpânul Său. Nu putea exista nicio abatere; nicio umbră de schimbare, dacă avea să împlinească lucrarea încredințată. Totul era desăvârșit; totul era exact, cuvânt cu cuvânt, poruncă după poruncă.

Prin faptul că își prefera mireasa și copiii, știa că va plăti un preț greu. Cum s-a gândit din nou la legea robului evreu, nu putea exista nicio îndoială cu privire la poruncile Lui. Un rob, la urma urmei, ascultă de porunci.

A fost primirea lucrării încredințate, cu mult înainte de Ghetsimani, atunci când sudoarea care curgea ca sângele a început. A pornit prima dată de la clipa în care jertfa a fost cumpănită, când a spus: „Îmi iubesc Stăpânul, mireasa Mea, copiii noștri. De aceea am venit. Chipul Meu exista cu mult înainte de crearea omului; dar acum am ales să rămân, să devin rob pe viață. Nu voi mai fi ca vântul, ci «luând un chip de rob și făcându-Mă asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om»” (Filipeni 2:7-8). Luând chip de om, atunci a început străpungerea Mea.

Când Am Fost Străpuns Întâia Oară

Unul care avea să fie străpuns după cum poruncea legea,
Stăpânul Său mulțumit la infinit,
Într-o clipă paharul răscumpărării împlinit,
Tot ce a fost nevoie… „Predă Dumnezeirea.”

Da, Eu sunt Cel care a luat chipul tău,
Adevărata jertfă de care trebuie să ții seamă.
N-am avut niciodată aceste mâini sau aceste picioare,
De aceste mădulare pur și simplu n-aveam nevoie.

Cum poți ucide pe Cel care a existat mereu?
E taina credinței pe care o mărturisim.
Gândul la moartea acestui Unul Divin,
Ai putea la fel de bine să ceri vântului să sângereze.

Nu te înșela cu o gândire omenească strâmbă,
Că nădejdea Mea era ca acest pahar să fie luat de la Mine,
A fost pentru bucuria pusă înaintea Mea că am primit stâlpul tău;
Dar odată cu asta toată veșnicia s-a zguduit.

Pentru tot restul zilelor Mele voi fi la fel ca tine,
Adâncimea acestei jertfe a Mele,
Ceva nou de îmbrățișat, chiar și pentru Mine,
Totuși pentru tine voi rămâne mereu Divin.