Fiecare bănuț

„Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri.” (Matei 6:12) Datoria este ceea ce datorează o persoană alteia, fie bani, fie bunuri, fie servicii; este ceea ce o persoană este ținută să plătească altcuiva, sau să îndeplinească spre binele lui; este un „lucru” datorat, o obligație sau o răspundere. Totuși, la nivelul cel mai adânc, datoria este obligația unei vieți neprihănite datorate lui Yahweh.

Când nu reușești să trăiești neprihănit, devii un datornic al Celui Atotputernic. Poți fi plin de râvnă pentru Yahweh, dar să nu înțelegi neprihănirea pe care o cere El. Poți da dovadă de necunoaștere a neprihănirii Lui căutând să-ți întemeiezi propria ta neprihănire, în loc să te supui singurei neprihăniri adevărate. Mesia din tine este singura neprihănire pentru oricine crede (Romani 10:2-4). Acesta este tiparul scriptural „mai întâi înăuntru, apoi în afară.” Orice altceva mai puțin decât o gândire neprihănită, întărită de Mesia din tine, este locul unde începe orice datorie.

Datoria are două fețe: apăsarea și neglijența. Fiecare dintre acestea ne oferă o pătrundere rafinată în aspectul metafizic a ceea ce a intenționat de fapt Yahweh să înțelegem, atât despre ce a fost călcat, cât și despre ce a fost iertat. Amândouă încep ca erori mintale și duc la o gândire a lipsei, care, desigur, sfârșește în sărăcie fizică.

Apăsarea este o povară sau o obligație, adesea descrisă ca fărădelege. Este greutatea apăsătoare pe care o porți sub povara propriei neprihăniri. Neglijența este îndatorirea încălcată prin nepăsare sau nebăgare de seamă. Este odrasla minții care are un dispreț desăvârșit pentru adevărurile și poruncile lui Yahweh.

Deși prețul datoriilor „trecute” (greșeli mintale și urmările lor fizice) este plătit prin sângele vărsat al lui Yahshua Mesia (răscumpărarea), aceasta nu înseamnă că restaurarea (mintală și fizică) nu este un proces necesar (sfințirea). Mai mult, orice apăsare și neglijență continuată, după mărturisirea credinței și înnoire, spune multe Răscumpărătorului tău. De ce? Pentru că a accepta iertarea Lui înseamnă și a fi de acord să fii tras la răspundere după standardele Lui.

Cu excepția, desigur, dacă crezi că starea ta răscumpărată îți dă un fel de „bilet de har care te scoate din închisoare gratuit.” Dacă în mod obișnuit micșorezi gravitatea alegerii tale de a păcătui, „Unde s-a înmulțit păcatul, harul s-a înmulțit și mai mult (Romani 5:20),” exact asta faci. Ignori poruncile Lui și pedeapsa pentru încălcarea lor. Ce vom zice, deci? Să continuăm să păcătuim, ca să crească harul? În niciun caz! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el? (Romani 6:1-2)

Începe cu recunoașterea răspunderii personale pentru apăsarea și neglijența standardelor lui Yahweh. Numai nebunul privește la stâlpul de tortură al Mesiei și socotește că păcatul continuu nu are urmări. Cine a călcat Legea lui Mosheh a murit fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră credeți că merită pedeapsa cuiva care a călcat în picioare pe Fiul Celui Puternic, care a socotit ca nesfântă sângele legământului cu care fusese sfințit, și care a insultat Duhul harului? (Evrei 10:28-29)

Moartea Lui a plătit datoriile tale, și din pricina morții Lui, fiecare datorie trebuie plătită. Calcă cu grijă, preaiubitule; cum poți tu, care ai murit față de păcat, să mai trăiești în el?