Ușa nădejdii

De aceea, iată, o voi ademeni [pe mireasa Fiului Meu], o voi duce în pustiu și-i voi vorbi pe placul inimii ei [îi voi vorbi cu mângâiere]: Îi voi da înapoi viile ei, și valea Acor [mintea tulburată] ca o ușă de nădejde. Ea va cânta acolo ca în zilele tinereții ei, ca în ziua când s-a suit din țara Egiptului [materialitatea firească]. (Osea 2:14-15)

Acesta este tiparul mereu neschimbat și mereu greu de înțeles pentru mintea căzută. Dar acesta este tiparul care duce la mintea desăvârșită. Valea este locul unde se naște nădejdea și se descoperă destinele. Și trebuie să iei o decizie conștientă fie de a te conforma acestui tipar preaSfânt, fie de a continua să te răzvrătești.

Răzvrătirea se manifestă întotdeauna prin semne previzibile: furie, resentiment, tristețe, îndoială, frică, amărăciune, mânie, gelozie, judecată, mândrie etc. Fiecare dintre acestea este un semn al negării tale a acestui tipar; „Ușa nădejdii este în vale (pustiu).”

Yahweh a găsit potrivit să-Și arate Mâna supranaturală în viața ta, un dar mărinimos în sine. Și El a ales pustiul ca locul Său pentru această descoperire. Dar, pentru că valea este locul rânduit pentru descoperire, negarea tiparului duce la negarea descoperirii.

Un glas strigă: „În pustiu pregătiți calea lui Yahweh, neteziți în locurile uscate un drum pentru Cel Puternic al nostru.” (Isaia 40:3)

Interesant este că, de fiecare dată când Ioan citează acest verset: Matei 3:3; Marcu 1:3; Luca 3:4; și Ioan 1:23, traducătorii scriu: „Glasul celui ce strigă în pustiu: Pregătiți o cale…,” în timp ce Isaia spune de fapt: „Un glas strigă: în pustiu pregătiți o cale….” Vezi diferența subtilă? Este doar o virgulă pusă greșit, dar schimbă totul! Nu „glasul” este cel care se află în pustiu; „calea” este cea care se află în pustiu! Adu-ți aminte de aceasta, preaiubitule! Face toată diferența și nu se va schimba!

Și, când cauți să înțelegi aceasta, se întâmplă un lucru uimitor ca rezultat al ascultării tale. Yahweh te va înzestra cu o pace supranaturală care te împuternicește să te bucuri cu adevărat în pustiu; aceasta este puterea de a suferi bine!

Gândește-te la aceasta. Pustiul nu este o pedeapsă, așa cum este adesea prezentat. Este de fapt un loc de libertate; Israyliții au fost eliberați din robie. Este un loc de instruire în evlavie; Yahweh i-a dat poporului Său manualul de instrucțiuni pentru viață. Și este un loc de provizie supranaturală; unde altundeva poți primi apă din stânci, mană din cer și încălțăminte care nu se uzează etc.?

Totuși, odată ce ți se dă permisiunea să pleci liber din „Egipt” (egoul firesc), este cât se poate de previzibil că vei dori să te întorci, deoarece poftele firii s-au înrădăcinat adânc în subconștientul tău. „Ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam în Egipt și care nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. Iar acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd decât mana aceasta!” (Numeri 11:5-6) Acesta este chiar lucrul care te face să te temi de experiența văii și care creează dorința de „a te întoarce în robie.” Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, așa se întoarce nebunul la nebunia lui. (Proverbele 26:11)

Aceste dorințe firești pot fi biruite lăsând Duhul din tine (prezența Fiului) să domine alegerile tale personale, în loc să cauți să-ți satisfaci dorințele senzuale. Căci cei ce trăiesc după firea pământească umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după duh umblă după lucrurile duhului. Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul Celui Puternic locuiește în adevăr în voi. (Romani 8:5, 9) Înțelegerea acestui tipar preaprețios te pregătește să primești mintea Mesiei care ți-a fost promisă; fii desăvârșit!

„Deci, vrei să spui că atunci când în sfârșit înțeleg că suferința este singurul drum spre desăvârșire, drumul îngust spre desăvârșire, atunci Yahweh îmi va da cu adevărat bucurie în mijlocul suferinței, astfel încât nu mai simt aceasta ca suferință în mintea mea?”

Cuvintele Mesiei noastre vor explica cel mai bine. Pe când Îi sfâșiau trupul și-I băteau cuie prin mădulare; pe când atârna sufocându-se și în agonie pe un lemn; și pe când purta într-o clipă toate păcatele trecute și viitoare ale omenirii; El a zis: „Tată, iartă-i!” Avea o minte în pace și plină de dragoste în mijlocul celei mai uimitoare manifestări de suferință pe care lumea a văzut-o sau o va vedea vreodată.

Suferă bine, preaiubitule. Suferă bine.