Scapă-mă

M-am așezat și am chibzuit asupra răutății acestei lumi, și asupra urii pe care un om o poate purta față de altul. Am privit asupritorii; nu au nici dragoste, nici milă în inimile lor. Nu le era de ajuns să vadă oameni suferind; acești oameni doreau să le sporească suferința. Cei răniți și suferinzi erau prada lor; căutau chiar și pe cei șchiopi cu intenția de a-i schilodi și mai tare. Cum se poate așa ceva? De unde vine această răutate din inimă? De unde își are originea această cruzime?

M-am hotărât să fac ceva în privința aceasta. Am vorbit cu Tatăl meu cel veșnic. L-am întrebat despre această cale a omului, această cale pe care se pare că omul a ales-o. Mi-a răspuns: „Inima [centrul rațiunii] este înșelătoare mai mult decât orice și deznădăjduit de rea; cine o poate cunoaște?” (Ieremia 17:9)

Multe nopți am chibzuit asupra răutății inimii omului. Am citit Psalmii lui David și am putut să mă regăsesc în tot ce simțea el față de cei care asupreau oamenii. Adesea m-am rugat ca și el: „Scapă-mă, o, Yahweh, de cei ce fac rău, de omul viclean, necinstit și violent.”

Atunci Duhul mi-a vorbit. „Fac exact ceea ce ai sperat. Te scap. Doar nu ai perceput că acela de care te scăpăm eram chiar tu însuți. De ce te uiți la paiul din ochiul fratelui tău, dar nu iei seama la bârna din ochiul tău? (Matei 7:3) Când voi termina să te curăț, atunci ne vom putea uita la asupritorii tăi.”

Ce pot să-ți spun despre acest fel de descoperire? Doar mărturisirea și pocăința pot izvorî din acest loc.

Ai milă de mine, o, Cel Puternic, după bunătatea Ta cea plină de îndurare; după mulțimea îndurărilor Tale,
șterge fărădelegile mele.
Spală-mă cu totul de nelegiuirea mea,
și curăță-mă de păcatul meu. (Psalmul 51:1-2)

Curăță-mă; purifică-mă; ajută-mă!