Cine Judecă pe Cine?

O, copiii Mei, dacă v-ați judeca pe voi înșivă cu cinste, așa cum a făcut Shaul (Pavel), certurile voastre nu ar mai exista.

Mie prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de vreo instanță omenească; ba mai mult, nici eu însumi nu mă judec. Cugetul îmi este curat, dar asta nu mă face nevinovat. Stăpânul este cel ce mă judecă. (1 Corinteni 4:3-4)

Vezi tu, el nu spunea că nu se judeca pe sine, așa cum arată chiar cuvintele care urmează: „Cugetul îmi este curat.” Spunea doar că rezultatul cercetării de sine nu mai lăsa nimic de judecat. Vă chem să vă judecați pe voi înșivă cu dreptate, altfel veți fi judecați de Mine și de alții. „Căci dacă ne-am judeca noi înșine, nu am mai fi judecați.” (1 Corinteni 11:31)

Dacă devine necesar să fii judecat de alții, copilul slab este cel ce înțelege greșit o mustrare făcută din dragoste. Nu v-am dat Eu îngăduința să vă purtați de grijă unii altora?

Ce treabă am Eu să-i judec pe cei din afara adunării? Nu sunteți voi datori să-i judecați pe cei dinăuntru? Pe cei din afară îi va judeca Cel Atotputernic. „Dați afară dintre voi pe cel rău.” (1 Corinteni 5:12-13)

Nu am îngăduit Eu îndepărtarea celui ce se numește frate, dar leapădă mustrarea și sfatul bun? Dacă tot refuză să asculte, spuneți-o adunării; iar dacă refuză să asculte nici de adunare, socotiți-l ca pe un păgân sau ca pe un vameș. (Matei 18:17) Un astfel de om trebuie îndepărtat din prezența trupului Meu.

Totuși, rămâne important să deosebești mustrarea făcută din dragoste de judecata firească. O mustrare, copilul Meu, este menită mereu să fie făcută din dragoste, și să folosească nu doar celui mustrat, ci și celui ce mustră, ca și întregii adunări. Este pentru îndreptare dumnezeiască, și tot poporul Meu are nevoie de ea. Judecata firească implică osândire, care nu vine niciodată de la Mine și nici nu este inspirată de Mine (Romani 8:1).

Mulți dintre oile Mele obișnuiesc să numească mustrările deschise, judecăți. Aceasta se întâmplă mai ales din partea celui ce primește mustrarea. Nu vă voi lăsa să scăpați cu asta. Înțeleptul ia aminte la mustrare, și aceasta aduce viață sufletului lui. Nesăbuitul batjocorește o mustrare cuvenită, numind-o judecată. (Citește tot capitolul 13 din Proverbe) Voi disciplina o astfel de nesăbuință.

De asemenea, când pretinzi că cineva te judecă, iar el n-a făcut-o și nici n-a avut de gând s-o facă, este un păcat față de tine însuți. Primește mustrarea, copilul Meu; smerenia este calea Mea. Așa te voi propăși. Urechea care ascultă mustrarea dătătoare de viață va locui printre înțelepți. (Proverbele 15:31)

Și, în sfârșit, ia seama, preaiubitule, căci dacă judeci pe altcineva, nu ai nicio scuză pentru asta. Când judeci pe altul, te judeci pe tine însuți [spunând că ai stabilit deja că cugetul tău este curat — 1 Corinteni 4:4]. Faci aceleași lucruri pentru care îi învinovățești pe alții. Știm că, atunci când Cel Atotputernic judecă pe cei ce fac rău, El judecă drept. Deși ești doar o ființă omenească, îi judeci pe alții. Dar tu însuți faci aceleași lucruri. Cum crezi atunci că vei scăpa când te va judeca Cel Atotputernic? (Romani 2:1-3)