Ce faci tu?

Realitatea, adevărata realitate, există doar acolo unde nu-i niciun amestec omenesc. Ea există între tine și Ziditorul tău, în cuptorul focului lămuritorului (judecata pentru fiecare gând pe care-l gândești). Tot ce este în tine este dat pe față și dezgolit. El intră cu putere, luminând fiecare cotlon al inimii tale (minții). Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare lucrare și toate „tainicele tale porniri” sunt scoase la iveală. Nu va fi nicio așteptare. Stai acum față în față cu El!

Simțirile tale: goale, rușinate, mustrate de cuget, singure și dezgolite. Te întrebi ce a mai rămas. Știi, în adâncul tău, că nu mai este întoarcere. Când El te dă pe față, îi lasă și pe alții să știe. Direct sau indirect, alții știu. Nu mai poți ascunde adevăratul tău chip.

În punctul acesta, nu mai contează dacă alții știu. Vezi tu însuți! Tot ce a fost înlăturat n-a fost de la El; și atât de mult a fost înlăturat, încât pare că a rămas atât de puțin. În adevăr, ceea ce a rămas este curat și sfânt; ceea ce a rămas este „adevăratul tău chip.” Nu poți fugi de el! Dezgolit până la os, doar ce este de la El rămâne.

Ai petrecut toți acei ani fugind și ascunzându-te, și într-o clipită minciunile sunt date pe față. Slăbiciunea, răzvrătirea, nesiguranța și frica, toate sunt scoase la vedere. Toți pot vedea în ce ai crezut în trecut, căci cel ce ai devenit era rodul acelui lucru. Acum, iată ce a rămas; nu-i prea mult. Ceea ce a fost înlăturat este acum pus la vedere pentru toți, prin ceea ce a rămas în făptura cea nouă lăsată în urmă.

Din pricina lui „Mesia în tine” ai nădejde (Coloseni 1:27). Ai nevoie de ea; e tot ce ai. Te ții de făgăduințe încă neîmplinite. Este dureros; este o înțelegere aspră a cât de mult a trebuit El să înlăture. „Doar încetează să mai exiști,” este noua simțire pe care o ai atât de des față de propria ta viață.

Te întrebi dacă suferința ta îi bucură pe alții. Un glas vorbește. „Voi așeza la loc. Voi drege. Aceasta a fost spre bine. Nu renunța. Visează din nou.” Plângi. Asta faci. Plângi și nădăjduiești, și te ții tare.

Luați seama să nu vă împotriviți Celui ce vorbește. Căci dacă n-au scăpat cei ce s-au împotrivit Celui ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul; dar acum a făgăduit, zicând: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.” Cuvintele acestea: „Încă o dată,” arată că lucrurile clătinate, adică lucrurile făcute, trebuie să piară, pentru ca să rămână lucrurile care nu se clatină. Fiindcă am primit dar o Împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Yahweh o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică și cutremur față de Cel Atotputernic. Căci Cel Puternic al nostru este un foc mistuitor. (Evrei 12:25-29)